Mijlocul este mesajul (9) – Climate change

Nu știu dacă știința numită astfel are sau nu dreptate în privința magnitudinii efectelor pe care civilizația noastră le are asupra climei pământului. Se bat multe cap în cap. Om fi noi chiar atât de tari în mizerabila noastră goană după simulacre ale progresului încât să fim capabili să influențăm vremuri și soroace meteo? Realitatea este că schimbări climatice majore pot să aibă loc în istoria planetei și fără intervenția omului. Dar climate change este, pe deoparte, o declarație de putere: da, am ajuns atât de sus și de influenți, suntem în stare să lăsăm urme vizibile pe chipul biosferei. Nu ne dorim asta, căci, vorba lui McLuhan, nu suntem pasageri în această călătorie a umanității, ci membri ai echipajului, dar … să se consemneze faptul că am putea să îi produce mult rău, dacă nu cumva am și început să o facem.

Este posibil, de asemenea, ca efectele luptei pentru salvarea lumii – altă declarație de putere, rog să se consemneze – să fie cu mult sub așteptări. Stingem becul și ne culcăm mai repede, oprim motorul la semafor sau în fața barierei de la calea ferată, cumpărăm doar baterii reîncărcabile și, țac-pac, gaura de ozon scade cu 0,00000000000000000000000019% din creșterea de ieri! Avem impresia că se răcorește în lume pentru că nu mai aprindem becuri cu filament clasic, sau că am salvat nu știu câte specii de la dispariție datorită faptului că ne-am luat mașină cu Euro 13. Ne simțim bine făcând astfel de pustiuri de bine: a fi bun cetățean al planetei – mai precis a simți că ești unul – poate să funcționeze ca o veritabilă terapie pentru atâția dintre noi pierduți între prea multe opțiuni și personalizări, adică într-un atât de dezolant conformism.

Nu în ultimul rând, climate change este și un vehicul pentru ifosele unor tot mai incisive proiecte politice, în special pentru cele așa numite progresiste. Ecologiștii – cei ce odinioară erau specializați pe salvarea biosferei – au făcut locul astăzi în arenele politice acelor grupări care pretind corectitudine nu doar în vorbă și în port, or în legitimarea atâtor pretenții identitare, ci și în arderea gazului și gestionarea resturilor de la petreceri.

Dar … renunțarea la implicarea într-un demers care are de-a face cu mediul în care trăim, hm, asta e, în sine, o lecție, o declarație, un mesaj transmis lumii întregi. E un I don`t care iresponsabil, mustind a lene și poftă de profit. E iresponsabilitate, mai ales atunci când acest je m`en fiche vine din partea unui uriaș consumator de resurse al omenirii și, implicit, a unui grozav poluator și producător de reziduuri.

Climate change, dincolo de neajunsurile sale și de apocaliptismul pe care îl promite, demn de o religie, este și mesaj, chiar prin dimensiunile investițiilor pe care le presupune: ne pasă de planeta asta mai mult decât de profituri și pretenții. Nu e de joacă: gazele de eșapament nu sunt porții de sănătate, n-au cum să ne facă bine. Într-o mulțime de orașe românești aerul este tot mai greu de respirat. Văile unor cursuri de râu mustesc de gunoaie. Munții și dealurile nostre manifestă o tot mai accentuată calviție, tot din pricina lăcomiei unor oameni care cred că nu se face gaură în cer dacă mai pun la pământ câte o pădure, pe ici, pe colo. Tot mai mulți români care nu-și permit să plătească servicii de salubritate, dacă nu își aruncă gunoaiele te miri pe unde, le ard în curțile lor, devenite de ceva vreme adevărate gheene. În acest context gesturile mici și insuficiente (precum cel de a separa deșeurile la tomberoane sau de a alege bicicleta în locul unei mașini pentru unele deplasări), chiar dacă nu închid găurile din stratul de ozon, nu sunt de neglijat, căci și ele mărturisesc responsabilitate.

Climate change mărturisește nevoia de educație, de purtare de grijă și de implicare proactivă din partea tuturor, nu doar a marilor poluatori. Suntem îmbarcați pe aceeași navă și resimțim cu toții turbulențele. Cine crede că dacă stă la clasa I nu va resimți efectele unei eventuale prăbușiri se înșeală amarnic.

Ceva, cât de puțin, tot o fi mai bine decât nimic, decât „nu-mi pasă” ori decât „nu merită”. Climate change ne spune că nu putem trăi oricum, că trebuie să trăim într-un fel anume. Așa este, încă e dificil de înțeles ce anume ar fi mai bine să facem, dar în nici un caz n-ar trebui să dăm înapoi, să ne culcăm pe o ureche. De aceea, gestul lui Trump, unul deloc mărunt, e atât de stupid și de neavenit. Ne confirmă încă odată că America First este, de fapt, America Only. După ea … potopul!