Vrei ca filmul să vorbească de bine credința ta, să-ți mângâie convingerile, să zică bine din Biblie, hm? Serios? Dar oare de ce ar investi cineva milioane de dolari pentru a-ți oferi pe ecran ceea ce oricum primești pe gratis duminică de duminică? Nu e mai bine să te duci tu frumușel la o biserică și iei aminte la ce se predică acolo?
Căci filmele nu sunt făcute pentru transmite discursuri omiletice, ci pentru a trăi idei. Ajunge mijlocului mesajul său!
dyo 
A republicat asta pe Persona și a comentat:
Dar daca omul vrea si vrea, care-i problema ta? 🙂
Nu neapărat din motivul ăsta ai putea dori să zică de bine ăla din film de credința ta. 🙂 Poate că pur și simplu îți dorești ca Adevărul să fie dat și mulțimilor care nu merg frumușel la biserică duminică de duminică pentru că ceea ce apare pe ecranul cel mare are risc de contaminare mai puternic decât ceea ce se ”dă” doar în biserică. Poate că speri că și o anumită rudă sau un anumit prieten ar putea să se mai gândească la filmul ăla ulterior și să nu fie atât de pornit împotriva creștinismului.
Zic și eu.
Nu zici rău; mi se pare însă că cele mai provocatoare filme pentru mintea necreștinată nu sunt neapărat cele ce dau Adevărul despre care vorbești mulțimilor, cât cele care le confruntă cu perspective diferite, poate cu realitatea opțiunilor alternative, cu grozăvia lor. Unul dintre filmele care a „lucrat” credință în viața mea, pe vremea când nu eram credincios, a fost Calea laptelui, a lui Bunuel, care numai film creștin nu este. Aveam un coleg în studenție care s-a apropiat de Hristos după Portocala mecanică … brrr! Căile Domnului de a ajunge la inimile oamenilor sunt cu totul nebănuite, crede-mă 😉
Așa e. Cred că lucrurile minunate se întâmplă în ciuda așteptărilor, realității etc. Însă aș continua să le consider pe cele (filmele adică) ”ieșite în decor” ca făcând parte din categoria ”în ciuda”. 🙂