Ni s-a dat o planetă, nu prea mare, ci una așa, mai degrabă potrivită.. Cum procedăm?
Să vedem ce am priceput până acum. Vă fac o succintă recapitulare.
Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l. Așa suna prima însărcinare (sau binecuvântare) divină. Înarmat cu un frumos costum naturist, de făcut în ciudă celor ce nu și-au permis astfel de țoale (!), omul primordial dă nume animalelor, își îngrijește grădina, mâncă poame etc, etc. După Cădere lucrurile se strică nițel, dar nu ni se spune nicăieri că și-ar fi pierdut și slujba cu privire la Pământ. Preț de vreo câteva mii de ani s-a străduit cum a putut el mai bine să împlinească măcar primele trei puncte de pe listă.
Marcuse zice că relația noastră cu lumea, atât cea socială, cât și cea naturală, a fost caracterizată de dominație și distrugere. Sunt instinctele ce însoțesc o umanitate croită să urmeze principiul realității, reprimându-și înclinația spre cel al plăcerii. Nu îl contrazic, dar cred că încă eram departe de a ne pune în evidență potențialul creator/modelator/distructiv în relație cu natura.
Răbdare: cam până prin secolul XVI cam așa au stat lucrurile. Încă eram mici copii, rătăciți pe o mare întindere. Ne credeam coroana creației. Pentru o vreme, poate că ne-a stat bine în poză. Bygones.
Reforma, ne-o spune Weber, a insistat într-un mod mai pregnant pe rolul de administrator (ispavnic) jucat de om în Creația lui Dumnezeu. Ni s-a dat o grădinuță, micuță și cochetă, iar datoria noastră este să o administrăm înțelept. Numai că în primele veacuri fiecare a început cu grădinița lui … Ne mișcăm greu, totuși.
Revoluția Industrială ce a urmat cerea resurse. Noile invenții începeau să pună în valoare materii prime ce nu fuseseră cunoscute înainte. Să fie acesta semnul că a fost luată în serios și porunca supunerii? Că omul este un stăpânitor, fie și prin împuternicire, al ei? Grăbiți mai sunteți.
Au venit proto-comuniștii apoi, cu ideea de cucerire a naturii. O idee orientată în special spre transformarea spațiului, prin captarea apelor, prin defrișări sau populări de arii strategice. Ideea este de regăsit, desigur, și în lumile capitaliste, cu diferența că pe lângă goana după resurse, care nu cunoaște ideologie, ea are un puternic accent expansiv (de aceea, caracterul colonizator îi vine ca o mănușă), pe pământ, apoi pe Lună, apoi …
(Post)modernitatea ne provoacă, dacă este să îl credem pe McLuhan, cu perspectiva de a ne privi ca membri ai echipajului, îmbarcați pe o navă ce se îndreaptă spre o destinație încă de elucidat. Autorii seriei Piraților (din Caraibe, desigur) ne duc aminte însă că cine este parte din echipaj face parte și din ambarcațiune. Brrr!
Recenta avalanșă de manifestări ecologiste ne fac să ne simțim mici și proști, ca niște copii care au rămas singuri în casă și s-au jucat cu focul. Nu avem pe cine să chemăm să vină să stingă văpaia, așa că e bai mare. Suntem, ne place sau nu, dușmanii acestei planete.
Vine pandemia. Simțim că nu mai suntem așezați într-un mediu atât de prietenos precum îl știam. Se răzbună, cumva, Pământul pe noi, după toate câte i le-am făcut?
Acum purtăm măști. Sperăm că doar pentru o vreme …
Cineva ne anunță că se confecționează deja măști ce vor putea fi purtate permanent, cu sistem electronic de filtrare. Mare invenție. Multe se vor rezolva când ele vor fi disponibile pentru toți.
Vom purta măști, iar de acum încolo vom fi în siguranță.
Așa îmi imaginam eu că va fi posibilă colonizarea planetei Marte. Ne vom adapta unui mediu neprietenos, folosind extensii. Numai că, de data asta, ne vom purta aceste extensii ca și cum am fi coloniști chiar pe Pământ.
Aceasta este coroana noastră. Cu vreo două decenii în urmă aș fi numit-o cruce. Nu e cazul.
Lumea se va schimba, dar noi ne adaptăm repede. Va fi bine, o să vedeți. Aștept campaniile alea electorale despre cum ne vom lua paneta înapoi. Sau despre cum o vom face din nou mare. Sau despre construirea unui zid pentru oprirea marțienilor …
dyo 