Harul, ce contestare!


Privit din perspectiva efectelor pe care le produce – și, de fapt, cam asta se întâmplă cel mai adesea în discursurile noastre – harul este abordat prin excelență ca o afirmare. Prin har, o persoană se poate bucura pe neașteptate, inexplicabil, uimitor, îmbucurător peste măsură, copleșitor, nemeritat, necondiționat și dincolo de orice cântăreală de o favoare ce întrece orice închipuire omenească. Prin har suntem ce nu am fi devenit niciodată. Prin har ceea ce era slab, neînsemnat, stricat, lipsit de potențial și de perspectivă ajunge o nestemată prețioasă, folositoare, capabilă să inunde orizonturi prin lumina ce curge prin ea.

Toate bune și frumoase. Și adevărate.

Dar înainte de a fi afirmare, ca efect, vă reamintesc, ca metodă, harul nu poate fi altceva decât contestare. Pentru ca nestemata să fie scoasă la lumină și recunoscută ca atare, niște realități se cer luate la bani mărunți. Drepturi de proprietate, norme, modele, stereotipuri, rețete, decrete, atitudini, cântare, spuneți-le cum vreți, toate stau de-a curmezișul revărsării harului, iar contestarea lor, adesea dureroasă și costisitoare este inevitabilă.

A fost invevitabilă în lucrarea lui Isus Cristos. Priviți numai câtă contestare descoperim în Evanghelii!

Nu mă gândesc doar la cei din poporul Său, la Farisei, învățați și preoți. Să privim și pe sens invers. Lucrarea lui Isus este o contestare. Prin Predica de pe Munte, prin pilde, prin obiceiul de a sta la masă cu păcătoșii, prin atâtea lucrări, unele făcute în zia Sabatului, prin felul în care arată favoare și bunătate ce întrec orice închipuire omenească celor nevrednici, pe neașteptate, inexplicabil, uimitor, îmbucurător peste măsură, copleșitor, nemeritat, necondiționat și dincolo de orice cântăreală. Într-atât de mult a contestat Dumnezeu lumea aceea, că a trimis pe Fiul său pentru a împlini singura soluție de izbăvire: crucea.

Crucea este între altele o contestare a puterii păcatului, în virtutea Legii, asupra celor fără speranță în fața morții. Crucea contestă dezechilibrul produs de păcat în această lume și instaurează o nouă ordine a lucrurilor.    

Să nu vă faceți gânduri și speranțe: harul merge chiar mai departe, căci el contestă și lucruri care par să funcționeze, pe care nu le-am vrea mutate de la locul lor. Harul îndrăznește să cutremure, din temelii uneori, chiar ordinea lumii noastre. Trăirea în har, astfel, nu poate fi decât paradoxală: în neobosita contestare a unor echilibre ce par să existe de când lumea (totuși efemere), totodată în odihna prezenței lui Dumnezeu, care transcende măsurile temporale, așa că o putem numi, fără teamă, veșnicie.

Nu vă fie teamă de el. Harul este, la urma urmelor, un echilibru. Nu poate fi altfel. Pentru ca cineva să aibă viață, cu o moarte s-a plătit undeva, cândva, de către altcineva. Acest lucru este bun, surprinzător, inexplicabil, uimitor, îmbucurător peste măsură, copleșitor, nemeritat, necondiționat și dincolo de orice evaluare.

Publicitate

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s