Vă mai amintiți de „dictatura proletariatului”? Nu, desigur, căci ați deschis ochișorii mult mai târziu, pe când deja această idee era ofilită, depășită de apariția altor perfide instrumente de amăgire ideologică.
Ideea era că până vom ajunge cu toții la cunoștința dreptarului sfintei învățături marxist-leniniste și vom bifa ca împlinită utopia comunistă este nevoie de o perioadă de tranziție în care, da, va trebui instaurată o dictatură. Vedeți, nu se poate altfel, deoarece forțele reacționare se zvârcolesc fără contenire, gata să distrugă cuceririle revoluționare deja dobândite, prin eroism, cu abnegație, cu un neprecupețit efort pentru împlinirea fiecărui plan cincinal etc,etc,etc.
O dictatură a proletariatului, pentru o vreme, nu multă, de-ajuns să-i facă pierduți pe chiaburi și pe burgheji: asta este soluția, asta s-a impementat. Acum, faptul că dictaturile de acest fel au rezistat dispariției acelor lichele împotriva cărora fusese îndreptată este un detaliu minor, care nici nu mai merită menționat în cărțile de istorie. Uitați de el, licurici mici și capitaliști.
Nu-i nimic, ideea s-a păstrat, căci în zilele nostre răul tot cu (același) rău este radicat. Rasismul este combătut prin rasism. Înainte oamenii de culoare erau inferiori, motiv pentru care sclavia le părea unor ca o idee decentă. Acum omul alb este inferior, iar asta din punct de vedere moral. Discriminarea se combate prin discriminare. Toate cotele acestea care lasă oameni merituoși („chiaburii” contemporaneității) pe dinafară, din media, din arte, din universități, doar pentru că nu au rasa, genul sau orientarea sexuală care trebuie, împreună cu meteahna aceasta vrednică de vremurile acelea în care România încăpea zi după zi tot mai mult în mâinile comuniștilor (anii 45-46) , care răspunde la numele de cancel culture ne conduc spre aceeași străveche strategie ideologică și revoluționară.
Iar setea de dictatură a activiștilor de astăzi nu este cu nimic mai puțin aiuritoare decât cea a tovarășilor responsabili cu educarea maselor în spiritul ideologic al Tătucului.
Doar să nu credeți, cum au crezut unii, că odată ce lichelele dispar, vor dispărea și metehnele acestea de atelier școlar din perioada lui Ceașcă. Haideți, puteți mai mult de atât.
dyo 