Păcatul de a fi altfel


Sursa: http://www.redsmudge.com/

Într-un articol din Adevărul, din 7 iulie 2010, intitulat sarcastic “Gândire de lemn”, Andrei Pleşu (re)aduce în discuţie această idiosincrasie naţională care continuă să rupă ţara noastră în bucăţele, cea care ne descoperă ca oameni intoleranţi, înguşti în gândire şi incapabili de a accepta că există pe lumea asta şi alte păreri pertinente, decât cele proprii. Ne îndrăgostim atât de mult de părerile noastre, ne ataşăm emoţional de diversele noastre preferinţe şi avem tot mai puţină răbdare cu cei ce văd lucrurile altfel decât noi. Din, păcate, o simplă privire asupra scenei politice, a celei culturale, dar şi în ansamblul vieţii societăţii noastre actuale ne confirmă întru totul justeţea observaţiilor ilustrului publicist român.

Croită după chipul şi asemănarea spaţiului românesc în care este plasată, lumea evanghelică de la noi suferă din păcate de acelaşi îngrijorător simptom al incapacităţii de dialog şi evaluare dinamică a propriei stări. Crisparea ideologică, burzuluiala de care au parte cei ce îndrăznesc să pună întrebări şi o inexplicabilă nervozitate sunt prezente peste tot, nu numai în blogosferă, ci şi în societate, ca să nu mai vorbim de Biserică. O puternică mentalitate de “toţi trebuie să fie ca mine, pentru a fi acceptaţi şi acceptabili în ochii lui Dumnezeu” răzbate prin discursurile noastre. Ar fi mult prea puţin spus dacă am identifica manifestările acestui spirit sectar numai faţă de majoritarii ortodocşi; fapt este că evanghelicii români se suportă tot mai greu unul pe celălalt. Cu această afirmaţie vreau de fapt să cobor la un nivel chiar mai intim: nu vorbesc acum despre antipatiile care mai transpar între cultele neo-protestante, de exemplu, ci despre contre şi faulturi bine ţintite chiar între aparţinătorii aceluiaşi cult. Uneori nici măcar cei cu aceeaşi inimă creştină din aceeaşi biserică nu pot să se asculte şi să se înţeleagă unul pe celălalt.  Pe deasupra tuturor acestor lucruri pluteşte imperial şi la noi eternul şi fascinantul conflict dintre arminieni şi calvinişti, ce să-i faci, o moştenire pentru care putem să-i mulţumim din inimă lui tata Jean (cu ce ne-am fi ţinut noi ocupaţi neuronii dacă nu-i veneau lui ideile acelea despre un Dumnezeu căruia nu Îi plac surprizele şi, în consecinţă, a “aranjat meciul” în favoarea unor dintre aleşii Săi?).

Există un drept care, în virtutea celor spuse mai sus, îl văd încălcat în mod sistematic într-o bună măsură prin biserici: dreptul de a fi diferit. E ciudat să vezi cum, în ciuda faptului că ni se aduce aminte adesea de unicitatea noastră ca şi copii creaţi de Dumnezeu, bisericile noastre se străduiesc din răsputeri să ne uniformizeze, în îmbrăcăminte, în comportament, în manifestările închinării şi în diverse tipare de gândire şi acţiune. Această şablonare forţată este, cred eu, cauza sugrumării creativităţii evanghelice – Marius Cruceru observa irelevanţa noastră în literatură, în timp ce toţi încearcă din răsputeri să zdrăngăne tot felul de armonii “divine”; ia uitaţi-vă la filmele “creştine”( în general insipide şi stereotipe ), la arta grafică ( adesea vecină cu kitch-ul) şi la arhitectura clădirilor noastre …

În biserica noastră păstorul a avut o binevenită iniţiativă, aceea de a ne predica pe rând despre apostolii Domnului, atât cât ne vorbesc evangheliile despre ei. Dincolo de detaliile interesante legate de fiecare dintre aceştia, unul lucru important de evidenţiat este şi acela că echipa lui Isus a fost una extrem de diversificată. Nu găseşti doi apostoli care să se asemene unul cu celălat; avem extrovertiţi, flegmatici, pripiţi, mândri, naivi, activi, pasivi, de toate felurile şi de toate culorile. Nu văd nicăieri vreo preocupare a Învăţătorului de a-i uniformiza, de a-i face să fie la fel; nici măcar nu a dezvoltat aceleaşi gen de relaţii cu fiecare dintre ei.

Există o presiune, acceptată tacit în adunările noastre, a modelelor de sfinţenie tradiţionale ( vezi cazul “miresei nemachiate” de pe blogul lui Marius Cruceru ), în luptă cu o alta, a tagmei “avangardiştilor”, a celor care se reped cu etichetări de gen “legalism” faţă cei ce ţin la o anume tradiţie. În această menghină, cei indecişi trăiesc adevărate drame existenţiale: vor avea de ales între stigmatul legalismului tradiţionalist sau oprobiul de factură fundamentalistă al generaţiilor mai în vârstă, încă influente în trasarea liniilor călăuzitoare ale cultului, sau la nivel mai redus, ale comunităţii şi bisericii din care fac parte.

Putea-vom noi să renunţăm la această “gândire de lemn” ( Pleşu a prins din nou, în mod plastic, nuanţa definitorie a acestui mod de a judeca) sau vom rămâne fideli cutiuţelor pe care ne-am obişnuit să le folosim atunci când vine vorba de a stabili cine este creştin şi cine nu? Vom folosi în continuare cu generozitate ghilimelele, taxând cu o sfântă şi justificată mânie creştinească, drept “creştini” pe cei ce sunt altfel decât noi? (Pentru mine a fost dureros să văd cum s-a folosit acest mod de adresare faţă de acei tineri care au postat pe Net filmuleţul cu “Numai harul” cântată în jurul unui focşor de tabără. Pot să înţeleg, măcar din acest punct de vedere, reacţia lor cam dezordonată pe care au avut-o în faţa acuzelor care li s-au adus.)

E o problemă de atitudine, de responsabilitate personală, dar şi de zidire în comun, în unitate, a unui mediu de acceptare, de creştere şi de edificare în Cristos a fiecăruia dintre noi. Putem da vina la nesfârşit “pe cei bătrâni” şi putem arăta cu degetul la nebuniile celor tineri, dar dacă nu vom părăsi această atitudine ultradefensivă, această gândire incremenită într-o formă moştenită şi nu asumată din Scriptură, venirea Domnului ne va găsi exact aşa cum nu Şi-a dorit cu privire la noi: masă lemnoasă în loc oameni adevăraţi şi peşteră de “inculpaţi” în loc de Templu al Duhului Sfânt …

P.S. Ca orice drept, şi acesta poate produce, prin abuzarea lui, aberaţii. Voi reveni asupra acestui aspect; deocamdată voi afirma doar că, în principiu, riscurile abuzurilor cu privire la o valoare nu invalidează acea valoare ci doar ne atrag atenţia asupra modului în care o vom integra, cu înţelepciune şi discernământ în practică.

Reclame

15 gânduri despre “Păcatul de a fi altfel

  1. „Pentru mine a fost dureros să văd cum s-a folosit acest mod de adresare faţă de acei tineri care au postat pe Net filmuleţul cu “Numai harul” cântată în jurul unui focşor de tabără.”

    Pentru mine a fost si mai dureroasa aceasta atitudine lipsita de reverenta la adresa unei entitati de care trebuie sa recunoastem ca depinde intreaga noastra viata… Acest mod de a zeflemisi niste adevaruri de viata si moarte este mai ceva ca jocul cu focul… Si daca aveti rabdarea sa va uitati la urmarile care au fost (in locurile in care locuieste protagonista) de altfel foarte rapide… ati vedea ca nici Dumnezeu nu a fost impresionat prea placut de aceasta batjocura…

    In rest da trebuie sa ne ferim de „gandirea de lemn” sunt complet de acord.

    1. Nu vreau sa redeschid un subiect care a avut nevoie de o moderare radicala din partea lui Marius. Nu ma refeream la problema in sine – a cantarii – ci la faptul ca s-a folosit sintagma „crestini” la adresa acelor tineri … mi se pare un cel putin la fel de prost gust ca si interpretarea in sine …
      Nu inteleg la ce entitate te referi, de care depinde viata noastra asa de mult …
      In ce priveste urmarile … nu sunt la curent cu asta … daca crezi ca e de folos spune-mi la ce te referi daca nu … mai bine o lasam asa si ne aplecam asupra altor subiecte …

      1. Acea entitate de care depindem atat de mult este atat harul (gratia lui Dumnezeu) cat si Dumnezeu insusi care a dat harul.

        Mai bine sa lasam…

    2. Vezi, ne rănim unii pe altii in feluri diferite … suferim din pricina unor calificative nedrepte, a unor copilarii, rebeliuni adolescentine …
      Nu cred ca solutia este sa cercetam la nesfarsit „cine a dat primul cu piatra” … mai intelept este, cred eu, acela care aduce pace si este capabil sa inspire unitate … asemenea Duhului Sfant.

  2. am fost ingust pina am ajuns in anglia. am fost apoi ingust cind m-am reintors in romania. sunt baptist ce preda studentilor penticostali. m-am mai largit pt ca mi-am dat seama de diversitate si de ingustimile mele. dar e de lucru inca in directia asta. tinerii, vorba aia, vor fi totdeauna altcumva, cu cit vom imatrini mai mult. la rindul lor ei ii vor critica pe tinerii de miine.

  3. Aceste conflicte si neintelegeri dintre crestinii evanghelici , dintre unii (o minoritate cred eu , numeroasa dar tot o minoritate) din crestinii evanghelici , a aparut din confuziei facute intre gusturile personale si poruncile biblice. Exista unii care cred ca intre gusturile personale in materie de : muzica , stil de predicare , opinii teologice(pe chestiuni care nu afecteaza negativ viata si practica crestina) si Voia lui Dumnezeu exista semnul egal.
    Adica e ,,crestinesc” si ,, scriptural” doar ce a ce imi place mie . Daca mie nu imi place inseamna ca nici Domnului nu ii place . Atitudinea asta se vede cel mai bine in domeniul muzicii : unii batrani le place stilul de muzica mai traditional cel modern nefiind considerat crestin , biblic ci ,,lumesc”. Chiar unele persoane mai tinere considera ca muzica unor trupe de inchinare mai moderne e rea , gresita , lumeasca. Pe de alta parte si tinerii au o atitudine gresita fata de muzica veche , traditionala care ori numai e cantata ca nu mai e la ,,moda” orie isi batjocorita (ca si grupul acela de care ati zis ca a cantat ,,Numai harul”). Ne confruntam deci cu doua fundamentalisme , doua atitudini fanatice venite din partea a doua generatii. Crestinesc ar fi sa gaseasca un echilibru , si sa se utilizeze ambele modalitati de inchinare , astfel incat crestinii de toate generatiile sa se regaseasca . Slava Domnului in biserica mea acest echilibru exista.
    La fel ar trebuii sa se actioneze si in alte chestiuni.
    Cand e vorba despre porunci ale lui Dumnezeu , exprimate clar in Biblie nu mai putem fi ,,toleranti” si ,,intelegatori” cu cei care promoveaza incalcarea acestor porunci. Dar adesea problemele pornesc nu de la astfel de chestiuni ci de la probleme ce tin de gusturile si hobbyurile personale( ex. stil de muzica).
    Accentul ar trebuii sa cada pe chestiunile serioase , pe pacatele sau faptele bune exprimate explicit in Biblie .

    1. Problema este că până şi pentru cel mai mic dintre aceste lucruri se gaseste câte o justificare „biblica” pro sau contra. Ce ne facem dacă nu ne putem pune în acord nici măcar asupra lucrurilor importante, sau serioase cum le numesti tu?
      Si in biserica din care fac parte eu exista un echilibru sanatos – se pare ca suntem tare binecuvantati! 🙂

      1. Intr-o biserica unde se studiaza serios Biblia , asa nu cred ca pot exista neintelegeri cu privire la chestiile ,,serioase”.
        Nu prea vad cum ai putea de exemplu justifica Biblic adulterul , furtul sau mersul la ghicitoare de exemplu.

      2. Ce zici de: rolul femeii in Biserica, divort, transsubtiere, filique, amvoane, icoane, vorbire in limbi, vindecari, profeti, apostoli, calvinism, arminianism, amilenism … si lista poate continua …

      3. Toate elementele enumerate de dumneavoastra domnule Dyo sunt foarte clar transate in Biblie… Neintelegerile apar nu din cauza ca Biblia nu ar fi clara ci pentru ca… sunt ori interese straine de spiritul Bibliei ori o ignoranta strigatoare la cer…

      4. Pai tocmai asta e: aceste lucruri sunt clare pentru fiecare … in felul lui.
        Desi, ca sa fiu carcotas, in problema acoperirii femeii, de exemplu, lucrurile sunt mult mai complicate decat le inteleg majoritatea in 1 Cor 11.
        Eu cred ca este posibil ca crestini sinceri si devotati sa aibe pareri diferite despre acelasi text biblic. Nu pot avea amandoi dreptate dar … ce putem face?

  4. Aceeasi atitudine ar trebuii avuta si fata de stilul de predicare , de arhitectura bisericilor si ambianta interioara(apropo de asta , am auzit de un caz petrecut mai demult la o biserica baptista dintr-o localitate din Romania , nu conteaza care pt. discutia noastra. Mai exact pastorul a pus o cruce in interiorul bisericii , diaconul a scos-o , pastorul a bagat-o inapoi iar diaconul a scos-o. Asa s-a ajuns la conflict intre cei doi din cauza oportunitatii tinerii crucii in biserica. Un caz hilaric , dar care arata problemele de mentalitate care exista in unele biserici).
    Oricum nimeni nu e perfect , fiecare are idei bune si idei rele. Important e sa le analizam in lumina Scripturii . Si tot in lumina Scripturii trebuie analizat si comportamentul fratilor nostrii si nu dupa ce ne place sau displace d.p.d.v auditiv, olfactiv , filosofic sau vizual la ei.

    1. Cine i-a pus sa si ridice „fratietatea” in cap? 🙂 Sunt atatea alte forme neexplorate inca …
      Am vazut ceva pe net … mare curaj!
      Uneori aceste chestiuni fara importanta ne mananca vietile mai abitir decat aducerea celor pierduti la Cristos.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s