Aventuri carismatice (9)


Pentru a citi din episoadele anterioare, dati click pe banerul “Aventuri carismatice” de pe side-bar.

Gata

Am plecat încet, discret, fără tam-tam. Undeva prin vară, am anunţat în biserică retragerea (temporară, cum se credea atunci) din slujba de prezbiter. Adevărul este că munca de la World Vision îmi ocupa tot mai mult timp, iar de biserică am început să mă detaşez tot mai evident.

Am mai predicat sporadic. Ultima dată a fost pe 28 septembrie 2008. Am vorbit din Ioan 8:12, despre ce înseamnă să calci pe urmele unui Domn care este lumină …

Nu sunt un tip emotiv; dimpotrivă, am reputaţia unui om (prea) calm, cu stăpânire de sine, liniştit, niţel flegmatic dpdv al temperamentului. Şi totuşi, la final mi-am stăpânit cu greu lacrimile; undeva cred că era în mine conştienţa ultimei slujiri prin predicare la Mana. Fiecare din aplicaţiile cu care am încheiat îmi sfredelea inima de milă, pentru mine, dar şi pentru aceşti oameni care îmi păreau tot mai străini:

“Când umbli în lumină:

–          iubeşti adevărul întreg, neştirbit, aşa cum este el
–          nu faci compromisuri, nu te joci cu valorile tale
–          te laşi cunoscut de cei de lângă tine, aşa cum eşti

  • e trist să nu poţi fi tu între fraţii şi surorile tale
  • să fii trist şi să fii obligat să zâmbeşti
  • să ascunzi realitatea inimii tale

–          îţi pui pe masă, înaintea celor cu care eşti în părtăşie, motivaţiile
–          nu lucrezi pe la spate împotriva aproapelui tău / nu îl vorbeşti de rău
–          primeşti smerit orice sfat şi orice mustrare venită din partea cuiva care îţi vrea binele
–          nu cauţi scuze pentru întunericul din inima ta ci laşi ca lumina lui Hristos să pătrundă acolo şi să vindece”

Două săptămâni mai târziu aveam să aud de la pupitru – nu aveam amvon – următoarele cuvinte, rostite cu o voce aproape tremurândă: “Fraţilor, nu am fost de acord la început cu asta, dar vreau să va spun acum că am ajuns la concluzia că Dyo a avut dreptate … Nu putem să trăim fără caracter creştin. Ne descompunem … Nu ajungem nicăieri. Trebuie să facem ceva.”

Da, aţi ghicit, predica tocmai fratele cu care avusesem interminabilele discuţii despre rostul caracterului creştin în umblarea cu Duhul şi darurile Sale. În timp ce, natural, mă bucuram de ceea ce aud, pentru mine era prea târziu. A fost ultima mea prezenţă în adunarea de la Mana.

La început de ianuarie 2009 am trimis conducerii bisericii o scrisoare în care îmi comunicam decizia de a pleca din biserică. Deşi decizia era motivată în scrisoare, au dorit să avem şi o discuţie prin viu grai, lucru care s-a întâmplat câteva săptămâni mai târziu. Deşi s-au spus lucruri grele acolo, cu o mulţime de întrebări şi “clarificări”, ne-am despărţit civilizat, cu strângeri de mână. Drumurile noastre se despărţeau; fiecare urma să meargă mai departe pe calea pe care şi-a ales-o, suportând consecinţele aferente.

M-am mai întâlnit ocazional cu fiecare dintre liderii bisericii sau cu membrii ai acesteia. Cu unul dintre ei conlucrez în mod curent, pe linie profesională, prin natura slujbei pe care o am la World Vision. Ne salutăm, cu unii mai stau de vorbă, dar de închinat împreună nu s-a mai pus problema vreodată.

Câteva luni mai târziu, un grup de bărbaţi din Şoard, sătui de ceea ce se întâmpla în locul unde îmi începusem cu ani în urmă activitatea misionară, m-au chemat la o discuţie. Trebuia făcut ceva: ori să mă întorc la Mana şi preiau lucrarea din Şoard (dusă de râpă: “pastorul” de acolo deschisese magazin de alimente în curtea bisericii, unde vindea chiar şi ţigări!), ori să înfiinţăm altă biserică …

Am declinat ambele oferte: Dumnezeu îmi deschidea alte uşi pentru slujire … Biserica Baptistă Libertăţii din Târgu Mureş îmi oferea tot mai mult ocazia de a sluji, mai ales la ora de studiu biblic. După un timp de reflecţie, fără grabă, în linişte, încununat de invitaţia pastorului la a deveni membri, ne-am alăturat acestei biserici în ianuarie 2010.

Cam astea au fost aventurile mele carismatice cu bune şi (prea multe) rele. Voi reveni cu un ultim episod, în care o să trag linie cu privire la ce am învăţat din această experienţă. Cred că există calităţi incontestabile ale unor astfel de congregaţii, dar şi mari pericole. Tinerii, sau mai vârstnicii, care se lasă ademeniţi de ofertele carismatice nu au habar, de cele mai multe ori, în ce se bagă. Sper că, din acest punct de vedere, povestea mea le poate fi de folos acelora care se lasă prea uşor furaţi de mirajul unei spiritualităţi care izbeşte ochiul, dar care în profunzime nu face altceva decât să ascundă mizerii de nedescris.

(va urma) 

Reclame

27 de gânduri despre “Aventuri carismatice (9)

  1. Va rog sa imi permiteti sa imi dau si eu cu parerea. Nu ar fi bine sa scrieti o carte cu „Aventuri carismatice” si sa fie imprastiata in toata tara ,prin toate Bisericile Evanghelice?Poate cineva are urechi de auzit .

    1. Buna idee. Mai ales ca Dyo are si talent publicistic. Dincolo de realitatile carismatice prezente pretutindeni, ca si orice altceva trait pe aceste meleaguri danubiano-mioritico-pontice, si astfel de experiente poarta amprenta inefabila a unui ADN romanesc defect.

    2. O relatare de dimensiunile unei carti ar cere intruziunea mai agresiva in cateva puncte dureroase pentru unele persoane pe care le respect din mediul carismatic. Nu sunt toti carismaticii sariti de pe fix; unii imi sunt chiar dragi si nu doresc sa ii amarasc cu demersul meu, mai mult decat am facut-o (cred) deja.
      ADN-ul romanesc … asta da, ar trebui luat la scarmanat, nu numai intre carismatici, dar si intre ceilalti evanghelici drept-credinciosi … Ma gandeam la o enciclopedie a caracterelor evanghelice romanesti, ceva …

  2. nici nu e vorba de monopol de vreme ce Hristos nu se lasa si nici nu poate fi monopolizat; intrebarea ar fi care biserica sau adunare (cum vrei sa le zici) contine/invata/predica invatatura apostolica?
    dat fiind ca trairea urmeaza indeaproape invatatura auzita; sau tot auzita;
    alegem fiecare ce putem sau vrem sau ne multumim si cu ce avem?

    iar dyo le zice fain si pe nume! 🙂
    procedeaza precum cel din povestea cu hainele imparatului, cele care nu erau 🙂
    numai ca ramine undeva la juma de drum 😦 constata situatia de facto, cam atit, bine si atit!
    chiar sa nu aibe altceva de ales sau vrea sa treaca prin tot (toate) experimentul np?
    sa dea Dumnezeu, deci, sa traiasca macar 90 ani si fara alzheimer! 🙂

      1. De accord…
        In ultimi trei ani am avut ocazia sa cunosc ortodoxi care m-au impresionat intr-un mod placut.Unul dintre ei este chiar un profesor de-al meu.

        Ultima predica buna pe care am auzit-o a fost intr-o biserica ortodoxa in care am ajuns ,,din greseala,, in Joia Mare.

  3. In raiul lui Dumnezeu incap toti oamenii, numai sa ajunga toti acolo; nu ai decit sa indeplinesti citeva minime conditii si asta e totul!
    iar modul cum interpretezi scriptura sau cum aplici ce ai inteles, nu intra in ecuatie;
    Dumnezeu nu e legalist, nu se uita la fleacuri de acest gen!

  4. minimele conditii (intru mintuire) difera de la o denom. np la alta;
    ceva de genul, „nu trebuie decit sa…e suficient sa…-ti dai inima lui Isus” .

  5. deci esti baptist in biserica baptista (a) Libertatii din Tirgul Mures;
    de ce baptista si de ce (a) Libertatii?
    cum ar fi sunat Biserica sf. Petru sau Sf. Treime?

  6. nu in acelas oras; nu sunt atitea biserici citi sfinti sunt si care merita comemorati;
    fosta noastra b. baptista din NC se numeste „colonial baptist church”; inspirat. nu-i asa?
    vor sa aminteasca de frumoasele timpuri coloniale (inainte de independenta), n-am ce zice, ce treaba au ei sa aminteasca sau sa se identifice cu sf. NT?
    asa si biserica ta, cea cu libertatea;
    apropo, la care libertate se refera?

  7. E o biserica faina; s-a „intamplat” ca strada pe care este amplasata se numeste … Libertatii. Si asa i-a ramas numele. Mie imi aduce aminte de libertatea pe care o avem in Cristos.
    Dar, poate unii vad altfel lucrurile …

  8. Am intrat in credinta conform caracterului meu, cu tot sufletul, cu toata dorinta de daruire dar si de invatare ( l-am avut maestru pe Iosif Ton) dar si cu toata naivitatea, Intempestiva si…vulnerabila. Am avut o mare dezamagire descoperind frati cu un caracter indoielnic,care nu ezita sa se dezbrace de el cand simt ca asta-i ajuta in vreun fel. Daca ma gandersc bine nici nu i-am descoperit eu, s-au descoperit singuri. Credeam, dar, ca m-am calit in focul dezamagirilor si nu ma vor mai afecta. Am simtit insa acelasi gust amar, terminand de lecturat „Aventurile carismatice” . Si cu cat citesc si studiez mai mult din Cuvant, cu atat mi-e mai greu sa inteleg ce se intampla cu oamenii acestia! Cand viata traita in Cristos iti ofera atata bucurie si atata implinire, ce ai mai putea gasi in plus in afara ei? Ma bucur ca ai ajuns intr-o biserica in care se pare ca ti s-a linistit sufletul si in care iti implinesti chemarea. E o mare responsabilitate sa fii invatator si e greu sa fii si unul „carismatic” . In sensul laic al cuvantului (smile) ! Domnul cu tine!

    1. Imi pare rau, pentru cei dezamagiti, pentru cei pierduti pe drum (si nu sunt putini) si pentru cei care si-au pierdut cativa ani din viata intr-un proiect ucis de lacomia unor oameni fara caracter.
      Domnul este insa credincios si – slava Lui! – mergem mai departe impreuna cu El … Multe binecuvantari.

  9. Interesant jurnalul acesta.

    Mi se pare destul de obiectiv scris.

    As vrea sa citesc si ultima-ultima parte… pentru ca ai zis „Voi reveni cu un ultim episod, în care o să trag linie cu privire la ce am învăţat din această experienţă.” Multumesc.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s