Ce-am citit, ce-am suferit … (3)


Ecourile congresului s-au dizolvat repede în indiferenţa cu care conducerea baptistă a tratat nemulţumirile exprimate în legătură cu votarea de la Timişoara. Este o metodă sigură, aplicată cu succes şi în politichia românească: laşi câinii să latre, în timp ce caravana îşi vede liniştită de drumul ei. Reprezentativă mi se pare, pentru această situaţie deloc normală, şi tăcerea lui Marius Cruceru: după ce a anticipat congresul cu postări informative şi a ţinut la curent comunitatea internautică cu desfăşurarea lucrărilor, chiar în timp ce acestea aveau loc, domnia sa a nu a mai publicat nimic pe acest subiect după (corectaţi-mă dacă greşesc, poate mi-a scăpat mie!). Părerea lui.

Aşa că voi trece peste tot ce înseamnă congres şi politică cultică. Pentru că a trecut destul de mult timp de la ultima incursiune prin lecturile mele de blogger, motiv pentru care s-au adunat cam prea multe, voi fi ceva mai expeditiv de data asta.

Ce mi-a plăcut …

Din seria de articole ieşite pe Drezina lui Teofil Stanciu remarc un provocator Ne-băiatul şi ne-fata, care ne aduce aminte încă odată în ce lume nebună trăim, şi Creştinii care se tem de creştinism, care, cel puţin mie, îmi aduce aminte în ce lume creştină angoasată ne afirmăm credinţa. Orice am face, nu ne e bine. Poate, vorba unuia dintre comentatori, să ne retragem în taiga …

Am găsit, ceva mai târziu, articolul lui Marius Corduneanu Dumnezeu nu este creştin. Tensiunea dintre ceea ce numim revelaţie generală şi cea recunoscută de creştinism în Cristos este atent condusă înspre un mesaj care nu lasă metehnelor postmoderniste să-i fure Bisericii menirea. Asta pentru că “Un Dumnezeu accesibil tuturor oricum este exact la fel ca un Dumnezeu care nu există pentru nimeni și nu poate fi cunoscut nicidecum!

Iarăşi târziu, dar ce să-i faci, o fi ceasul lui Dumnezeu de vină, am remarcat provocarea lui Daniel Lucescu de a privi la mărturia “părintelui muzicii rock creştine” Larry Norman. Întrebării clasice, De ce să aibe Diavolul toată această muzică bună?, eu i-as opune o alta: Mai ştiu creştinii din ziua de azi ce înseamnă, de fapt, muzică bună? Raspunsul meu Nu, cu scuzele de rigoare …

Ce nu mi-a plăcut

Cică se miră nişte comentatori indignaţi pe blogul unuia – ioan8, n-aveţi decât să îl căutaţi, eu nu vă voi furniza linkul – care zice că “Muzica Crestina Rock este o erezie” de faptul că au fost penticostali care au dat Like la postările mele în care scoteam în evidenţă lipsa de fond a acuzaţiilor lui Tica Cornelius de pe blogul Vindecătorului. ( Ca să nu avem discuţii, muzica nu poate fi o erezie; ea poate fi bună sau proastă, adecvată spaţiului creştin sau nepotrivită acestuia, dar asta este o altă poveste …)

Petru Lascău, Cristian Ionescu, Marcel Borlovan … Ruşine lor! După ce unii dintre ei au fost terfeliţi pe blogul medical, trebuiau acum, la comandă, să aplaude execuţia în stil bolşevic aplicată de reverendul defăimător, cel care nu a reuşit să dovedească în două luni câte a avut la dispoziţie nici una dintre acuzaţiile pe care mi le-a aruncat în public.

De ce nu m-au pus aceşti penticostali la stâlpul infamiei? Să fie pentru faptul că am fost unul dintre baptiştii care a deplâns nefericitul demers al fratelui Mateaş cu scrisoarea aceea de “An Nou fericit”? Pentru că am considerat că nu se cade să loveşti cu vâsla în cel cu care împarţi aceeaşi barcă a Alianţei Evanghelice? Pentru că au înţeles că miza nu era evoluţionismul (pe care nu îl susţin, să vă fie clar dragilor) ci mazilirea unor nume, executarea lor după un proces sumar, fără drept de apărare?

Sau poate au înteles că acest tip de demers (zice-se) apologetic, unul din acela care mătură tot ce întâlneşte în cale, idei, oameni, minimul bun simţ … nu mai merge într-un creştinism care riscă să fie tot mai irelevant prin fărâmiţare ideologică?

Sau poate, pur şi simplu, pentru că scriu bine … 🙂

 

Reclame

13 gânduri despre “Ce-am citit, ce-am suferit … (3)

  1. Din cîte am putut să-mi dau seama (din informațiile pe care le-am apucat pe Internet), Marius Cruceru a fost ocupat cu altele (ultimul eveniment fiind Colocviul de la Sighet).

    Și probabil va mai fi ocupat încă, doară e și decan…

    E adevărat că, dacă voia, trăgea un articol pătrățos și despre ultimul Congres…

    Deocamdată e uriașă diferența între ce a oferit publicului cititor de bloguri acum 4 ani și tăcerea de acum.

    O întrebare, Dyo: Marius Cruceru a fost secretar de zi la Congres? L-am văzut într-o poză la masă. (Dacă nu, cine a fost secretar de zi?)

    1. Da, Marius a fost secretar de zi, cea cu votarile, la Congres. De acolo, din fata noastra, pe langa munca de secretariat, i-a tinut la curent in permanenta pe cei din „afara” cu ceea ce se intampla inauntru, atat prin blog, cat si prin Facebook. Cel putin asta am auzit de la cei care urmareau pe FB noutati de la Congres…

      1. Draga Dyo,
        iată că am revenit. Pentru puţin timp.
        Am fost ocupat cu multe lucruri. îţi voi răspunde pe blogul meu.
        Acolo pot alege cu cine vreau să mă amestec şi cu cine nu în discuţie.

  2. Când o să încetezi cu afirmaţiile că articolul lui Corneliu Tica nu a dovedit ceea cea susţinea? A dovedit-o cu prisosinţă. A fost evidentă identificare ta cu Mănăstireanu în problema respectivă, şi ai dovedit-o chiar tu, prin faptul că nu ai criticat niciodată de atunci încoace poziţia lui Mănăstireanu în privinţa evoluţionismului. Mă aşteptam să fii în stare să accepţi o critică întemeiată. O declaraţie cum că asocierea cu Mănăstireanu în problema respectivă a fost neînţeleaptă, sau lipsită de gust ţi-ar fi crescut prestigiul în ochii mei, cel puţin şi ar fi oferit cititorilor o mostră a capacităţii de a fi obiectiv chiar când ţi se aduce o critică. Nu cred că eşti evoluţionist, dar orice om raţional la citirea a ceea ce ai scris cu acea ocazie ar fi tras aceeaşi concluzie ca şi Corneliu Tica. Ţi-am citit, de o vreme, cu multă plăcere multe din articolele postate, şi m-am aşteptat să te detaşezi ca un gentleman de confuzia regretabilă pe care ai creat-o. Poziţia în care te-ai înţepenit cu Corneliu Tica nu iţi face cinste. Toţi facem greşeli. De ce e aşa greu să recunoaştem când le facem? De ce încercăm orice artificiu numai ca să ieşim cu faţa curată? Faţa curată o dobândim când ne mărturisim greşelile. Bărbăţia are şi această calitate că îşi asumă responsabilitatea pentru greşelile făcute. Un gest frumos ar fi să îţi ceri scuze lui Corneliu Tica şi să păşeşti mai departe cu capul sus. Îţi doresc să devii bărbat!

    1. Deși am mintenaș 44 de ani și provin dintr-o familie mare, mă refer la unchi, mătuși, verișori o droaie, și sînt obișnuit cu sfătoșeniile, eu eram mai mic, cu 13 și 14 ani, decît frații mei și eram mai mic și decît unii verișori (să-i fi auzit pe ăștia cu sfătoșeniile!), ca să nu mai vorbesc de duminicalele sfătoșenii prelungi de la biserică (pe vremuri, dom’le, biserica ne era și cămin cultural și discotecă și ștrand, așa ne treceau apele cînd ajungea tatăl meu la predică, sau tatăl altcuiva, abia la punctul 2 după vreo 25 de minute), încă mă trezesc uimit de unele sfătoșenii pe care le găsesc pe bloguri: Un gest frumos ar fi să-ți ceri scuze, Dyo; și să pășești mai departe cu capul sus, Dyo; îți doresc să devii bărbat, Dyo!

      Eu credeam că pe blogul ăsta tocmai asta am găsit (în sfîrșit): un bărbat…

      Legat tot de bărbăție, să nu pierd prilejul să abordez și următoarea chestiune, tot pe-aici, pe la tine, apărută: Zis-a Marius Cruceru că a revenit… Dar zis-a și că te așteaptă la centru… Asta cum s-o înțelegem? O fi dovadă de bărbăție că nu poartă discuții decît pe dominionul lui imperial, deși azi a declarat sus și tare că nu e blogger (altădată zicea și că nu e chiar pastor)?

      În cazul ăsta, ia încă o sfătoșenie (că oricum e gratuită, poate chiar… ieftină de-a binelea): Fii bărbat! Nu te duce! :)))))

      Oricum de luni bune blogul bloggerului (care nu e blogger) Marius Cruceru e locul unde nu se întîmplă nimic…

      Mateaș a fost parolat, Chiu repliat la locul de muncă, iar cei care doreau să afle mai multe despre lemnele „muzicoase” au înțeles probabil că, de fapt, pe blogul Pătrățosului astea-s un fel de steaguri de luptă, iar între bătălii de semnalizare, cum aveau pe vremuri trupele, steagurile alea înalte de se vedeau de departe: aici sîntem, sîntem muuulți, deocamdată mîncăm, apoi o să ne ostoim setea și, apoi, fiți siguri, o să ne întîlnim noi cu voi; da’ ce, credeți că venim noi la voi, ia faceți voi bine și veniți voi încoace, să vă prindem în tot felul de capcane și țarcuri… 🙂

  3. Dyo, eu nu înţeleg. Pur şi simplu nu pricep. 🙂 Dacă erai de părere că un comentariu trebuia şters/ banat/ eliminat de pe faţa pământului virtual, de ce l-ai mai scos înaintea oamenilor să-l vadă şi ăia care n-au apucat? Dacă tot ai considerat că e de neafişat, nu se justifică popularizarea lui, dimpotrivă!, afişarea lui contrazice tocmai reclama negativă pe care i-o faci. Spune şi tu…

    1. Cred că mai important decât acel comentariu în sine este ca, măcar de acum încolo, să intre odată în functiune filtrul moderarii promise. Dacă se întâmplă acest lucru cu pretul unui şut cu stangul in dreptul, care mi se poate imputa, eu zic ca totusi merita.
      Still …
      Nedumerirea ta ma conduce pe mine inspre o alta nedumerire:
      Cum poti scoate un fapt negativ in evidenta … fara a-l concretiza in vreun fel? Generalitaţile sunt irelevante şi conduc înspre răspunsuri pe acelaşi calapod.
      Sugestii? 😦

    2. Tocmai voiam să îţi spun şi partea asta, dar am amânat sau am vrut să renunţ. faptul în sine de a „pârî” pă ălalaltu care o promis şi n-o făcut mi se pare… (aş vrea să nu te supăr!) destul de copilăresc. În primul rând ar trebui să cerem fiecare de la noi înşine standarde înalte. Apoi dacă vrei să-l tragi de careva de mânecă, mai bine o faci direct lui, nu fiecare în propria cămăruţă care îmi seamănă, din păcate, prea bine cu o arătare cu degetul, nu o îndreptare cu intenţie bună. Spun că aşa pare.

      Apoi, dacă tot ai scris aici, tu deja l-ai concretizat dând linkul direct înspre locul cu pricina. Era suficient. Ei, dacă acel comentariu a fost şters la un moment dat şi – poate spui că nu mai există nimic în locul linkuit – bun, înseamnă că treaba a fost rezolvată şi obiectivul tău atins. Deci nici în cazul ăsta nu merita afişat. Dar, rămân la ce spuneam mai sus… Lui Marius i-am spus ce am avut să-i transmit lui vizavi de ce spunea el.

      1. Pe Marius Cruceru l-am intrebat, la un moment dat, pe privat, despre problema de fond a unor comentarii care mai apar si pe blogul sau, legate de persona mea.
        Mi-a raspuns, insa nu se poate spune ca s-a schimbat ceva semnificativ in asta. Nu imi e dator cu nimic, nici eu lui. Traim intr-un spatiu tributar purei bunavointe care, inevitabil, ne lipseste in unele momente amandurora. Cred ca amnadoi avem cate ceva de invatat: eu mai mult , el mai putin.
        Acum, ce sa zic? Ce-am scris am scris.
        Sunt convins ca se putea proceda mai bine; tottusi, nu mi se pare ca am adus nistre prejudicii irecuperabile vreuneia dintre persoanele implicate.
        Voi tine cont de genul acesta de obiectie, pe care ai adus-o, precum si sugestia metodologica, in demersurile viitoare.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s