Iarna domnilor


„…fiţi oameni …”
Apostolul Pavel, I Cor 16:13

Ne-am lecuit cu toţii de “tovărăşie”. După 89’ ne-am “domnit” instantaneu, fără regrete, fără nostalgii inutile. Între timp, pocăiţii s-au încăpăţânat să se gratuleze mai departe cu “frate” şi “soră”, un mic semn al faptului că în relaţiile lor Revoluţia nu a adus mari schimbări. Au trebuit să iasă încet, precum cadavrele ascunse prin te miri ce bălţi părăsite, dosarele colaboratorilor cu Securitatea pentru ca să vedem cum tot mai mult “fraţii” se transformă şi ei în “domni”.

Pe buzele unui pocăit cuvântul “domn” are un evident sens peiorativ; este referit cu el un nume căzut în disgraţie, unul căruia “frate” nu i se mai poate spune. “Domnirea” numelui unei persoane este un fel de exorcizare la nivelul turmei, o predare a acestuia pe mâna satanei pentru ca, după modelul din prima epistolă a corintenilor, ea să ajungă la părere de rău şi să se întoarcă pe genunchi în frăţie …

Ne putem întreba dacă absenţa oricărei însoţiri a numelui are şi ea o semnificaţie; ce să înţeleg din faptul că mi se spune pur şi simplu pe nume, Dionis Bodiu? E de bine? E grav? Când mi se spunea “domn” măcar ştiam cu cine am de-a face; deşi mi s-a cam acrit de “frate” din vremurile când această adresare era folosită drept trambulină pentru cerşit ajutoare din partea bisericii, ştiu măcar că sunt în dialog cu unul care, chiar formal, împărtăşeşte destinul aceluiaşi grup cu mine.

Mă gândesc că trebuie să fie un fel de “zonă gri”, autoimpusă, a relaţiilor noastre: respectivul nu este nici “frate”, nici “domn”, ci levitează în tranziţie, între cele două, statutul său fiind încă sub semnul impredictibilităţii. Există oameni care asemenea particulelor lui Heisenberg nu pot fi determinaţi cu precizie în apartenenţa lor la turmă: îi spui “frate” şi îţi face una lată de îţi vine să îţi iei lumea în cap, îl ocărăşti cu “domn” şi te trezeşti surprins de câte un gest care îţi înmoaie inima în bucurie …

Constat că se înmulţesc “domnii” pe blogurile noastre … Este un semn al reaşezării trupelor, al săpării de tranşee, al aşteptării noilor comandamente. Alţi “fraţi” şi-au pierdut dreptul de a fi numiţi astfel, intrând în purgatoriul numelor văduvite de formule de adresare (titlurile obţinute prin studiu par să nu facă doi bani). Lor li se cere să se decidă până nu e prea târziu.

Despre “fraţi” ce să mai vorbesc? Păi, nimic altceva decât că sunt sceptic în privinţa faptului că pot să simt prezenţa unui camarad de încredere în cel cu care dau mâna şi o iau la drum spre ţintă, doar din pricina unui cuvânt de cinci litere care îi precede în adresare numele …

De aceea mă semnez simplu …
Dyo

8 comentarii

  1. Domnule Dionis Bodiu 😉

    Îmi permiți o confesiune? Firește că o să-mi permiți, că doar ești un domn 🙂
    Pe vremea când eram în liceu (trecu oleacă de timp de atunci), cuvântul frate ajunsese atât de demonetizat (păcat!), încât, ca semn de respect pentru dascălii noștri, am început să le spunem „domnule” – eram la un liceu baptist. Mi-am păstrat năravul și, cât e netu’ evanghelic de lung şi lat, tot aşa mă adresez.

    Aşa că afirmaţia „Pe buzele unui pocăit cuvântul “domn” are un evident sens peiorativ; este referit cu el un nume căzut în disgraţie, unul căruia “frate” nu i se mai poate spune.” nu o pot asimila. E tocmai pe dos în cazul meu. Pesemne că „frate” ajunsese un fel de „tovarășu’”…

    1. Nu reiese neaparat din text – mai trebuie citit şi printre rânduri uneori 😉 – dar eu ma refer la adresarea intre oameni aflati pe acelasi picior de maturitate (orice am intelege prin asta) pocăiască. Adică, vreau sa spun, deşi relatia elev-profesor îmi prejudiciaza prin insasi natura ei intreaga reflectie, nu cred ca ea este definitorie pentru relatiile din spaţiul evanghelic în ansamblul său şi, în particular, pentru modul de adresare pe bloguri – spaţiul la care m-am referit în paragrafele finale.
      Sau, dacă vrei, până la îngroşarea dosarului „contra”, o să consider că mi-ai furnizat o excepţie de la regulă … 😉
      Un domn …

  2. Eu am cinci frați și două surori și tata e om la locul lui 🙂

    Apelativul – frate – și-a pierdut dreptul la folosință atunci când nu a mai avut obiect de reprezentare. Poți vorbi de fosile de frați; arheologii secolului următor vor folosi termenul pentru datarea paleografică

    1. Good point, sir!
      Am putea alege alte cuvinte in engleza dintre „bro” (nu „brother”!), „man”, „dude” sau „bă”, „nenea/tanti” iar la ţară „bade” in dulcea romaneasca … 😉
      Cool … mister! 🙂

  3. Trist, dar adevărat cu privire la ”iarna domnilor”. Dar probabil nu ar trebui să ne mire prea tare lista de ”domni” când chiar fiul lui Dumnezeu, a avut un ”prieten” care L-a trădat cu un sărut…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s