Essential Dyo – reloaded, adică (Rr)


Găsesc uneori prin librării, virtuale sau obisnuite, câte un CD cu muzică clasică, din aia care îmi place mie. Chiar dacă nu mai cumpăr (am destule) îmi place să le răsfoiesc, să îmi imaginez cum ar suna muzica lor, să ma las dus de amintiri …

Observ adesea, nu doar în privinţa muzicii clasice, o găselniţă de marketing devenită obsesie, vizibilă într-un cuvinţel aproape nelipsit de pe coperţile acestor CD-uri: essential. Ţi se oferă esenţialul pe fiecare dintre ele. Esenţialul concertelor vivaldiene. Esenţialul sonatelor lui Beethoven. Esenţialul nocturnelor lui Chopin. Pagini esenţiale ale perioadei romantice.

Mi se oferă nimic mai mult și nimic mai puțin decât esenţialul. De regulă, primul reflex pe care îl am în faţa unei astfel de oferte este să mă gândesc la ce lipseşte. Nonşalanţa cu care acest cuvânt tratează lucrurile pe care nu le adună sub aripile sale îmi e suspectă. Pretenţia de esenţialitate, cred eu, trebuie privită cu multe precauţii. Sunt destule obiecţii care i se pot aduce: de ce această selecţie este esenţială şi nu cealaltă, de ce această cantitate (nu este prea mică? – nu este prea mare?), dacă se pretează materialul prelucrat la o astfel de catalogare etc. 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar primul meu gând privind la acea listă esențială zboară nu la acele compoziţii, ci la cele ce nu au încăput acolo. Ah, da, vorbim de esenţial! Prin definiţie, esenţialul exclude ceea ce poate fi exclus, adică neesenţialul, partea mai puţin importantă, de care eventual ne putem lipsi. Care va să zică, este esenţial să am pe un CD din opera lui Mozart prima parte din Mica serenadă, nu însă şi uvertura la Flautul fermecat. Sau, în cazul lui Beethoven, este esenţială Sonata lunii; nu am descoperit încă o colecţie de “esenţiale” beethoveniene care să includă, de pildă, Marea Fugă. Păcat …

Gândiţi-vă doar, dacă puteți: Essential Bach. Brrr!

Trebuie să fie o strategie de marketing eficientă, asta cu esenţialele, din moment ce nu doar doar dinspre industria muzicală ( găseşti şi essenţial jazzessenţial blues şi alte d’astea) ne asaltează de pe galantare: găseşti esenţa bucătăriei franceze (ce afront!), esenţa poeziilor lui Goethe, esenţa gândirii cutărui filozof (unul care poate s-ar învârti de câteva ori în mormânt să ştie că spuma reflecţiilor sale a încăput între acele pagini), esenţa înţelepciunii orientale şi, da (se putea?), esenţa credinţei noastre creştine într-o broşurică de sub 100 de pagini …

Demersul esenţializării este, prin excelență, unul subiectiv, în orice domeniu ar avea el loc. Ceea ce este esenţial pentru mine, poate fi periferic din perspectiva ta. Astfel de divergenţe sapă între noi prăpăstii ameţitoare. Benign până la urmă pe un CD, cultul esenţialului ne otrăvește viețile și relațiile, atunci când e lăsat să o ia razna printre ideologii, dogme, practici şi obiceiuri confesionale.

În plus, tot ca o consecinţă a subiectivităţii, esenţialul adună în coşuleţ doar lucruri plăcute culegătorului; cele supărătoare, incomode, care cer efort şi implicare nu sunt atât de importante. Este esenţial că că mi s-a dat har şi că voi ajunge în rai; îndemnurile care vorbesc de ducerea mântuirii până la capăt (cu Frică şi cutremur!), de urmărirea sfinţirii, de alergarea până la linia de sosire sunt, da, opţionale şi nu ţin de esenţă …

E ceva în firea noastră care cere astfel de abordări. Vrem ca totul să fie cât mai simplu, cât mai puţin voluminos, esenţial. Ne-am populat vieţile cu atâtea obiecte că nu mai avem spaţiu pe rafturile noastre decât pentru sinteze. Nu avem nici timp, ne scuzăm noi, şi asta într-o epocă în care ne stau la dispoziţie atâtea minuni care să ne facă viaţa mai uşoară … Cine să mai citească prin scrierile marilor autori creştini – prin Patristică, de pildă – când e aşa de simplu să ai “esenţialul” acesteia într-o singură carte pe care o răsfoieşti în câteva ore? E mult mai ușor să fi calvinist, fără a-l citi pe Calvin …

Se face apel la lenea noastră, în primul rând aceea de a gândi, apoi la obsesia sistematizării, a împachetării şi ordonării lucrurilor pe categorii. De ce să cauţi în detaliu când poţi să urmăreşti doar titlurile din meniu? De ce să-ţi baţi capul cu opera cuiva, când ai la dispoziţie rezumarea ei, în două fraze, pe wikipedia?

Nu mai avem aşadar – ca să vă propun şi eu o listă esenţială – nici spaţiunici timpnici disponibilitate pentru chestiuni ne-esenţiale. Se poate trăi şi aşa, cu o condiţie: să nu ne trezim într-o zi precum tânărul acela bogat care simţea că din peisajul vieţii sale lipsea ceva, dar nu mai era capabil să facă o alegere, din pricina prea multor lucruri “esenţiale” cu care şi-a ocupat viaţa.

Ș-atunci mă întreb, fără a da cu parul în toate zorzoanele plăsmuirilor noastre: este viaţa creştină una a sintezelor, a lucrurilor esenţiale sau o chemare de totul sau nimic?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s