Cad vitezele oștiri ale Europei una după alta. De data asta, spre deosebire de spanioli, engezii au pierdut într-o luptă adevărată. Recunosc, mi-ar fi plăcut, de dragul competiției, un rezultat de egalitate. Numai că, de data asta, Uruguay, condusă în atac de un Suarez în mare formă, a fost de neoprit. Am vizionat un meci fain, palpitant, ca un film din acelea la care te duci doar pentru a te destinde, pentru a uita vreme de o oră jumate de necazurile cotidiene.
Pentru mine, însă, câștigul adus de această încleștare este cu totul altul. El ține de reabilitarea unui tip de erou și a unui nume interesant al fotbalului de astăzi, cel al jucătorului care prin evoluția sa a avut un impact decisiv în stabilirea învingătoarei de astăzi.
Remarcam cu patru ani în urmă gestul la sacrificiu al lui Suarez de a-și salva echipa printr-un henț făcut pe linia porții în meciul de poveste cu Ghana, mărturie a unui tip de eroism străin veacurilor cavalerești trecute. Am rămas cu un gust amar atunci, iar în anii care au trecut nu l-am mai remarcat decât cu totul episodic pe atacantul lui Liverpool. Eu sunt de modă veche: nu cred că o victorie se obține cu orice preț, că cineva poate încălca cu bună știință regula jocului, în virtutea faptului că este dispus să suporte consecințele legii. Acest tip de etică îmi este străin. Încă mai tânjesc după confruntări supuse unor coduri de onoare absolute, transcendente aspirațiilor la ridicarea cupei deasupra capului. Sunt convins că acest mod de a privi viața își are propriile lacune, dar așa sunt eu și nu văd semne de schimbare în această privință.
De aceea, meciul din seara asta răscumpără într-un fel, măcar în inima mea dacă nu mai departe de atât, un caracter pitoresc, un jucător care poate că a descoperit acum, în deplinătatea maturității sportive, frumutețea reală a competiției, drumul spre victoria din conștiință, ca temelie a biruinței de pe teren. Mă rog, sunt cuvinte mari, poate că nu s-a întâmplat chiar așa. Poate că omul a prins o zi bună, fenomenală … și atât. Mi-e îmi place totuși să cred că Suarez a mai crescut în acești patru ani, nu doar ca jucător de fotbal, ci și ca erou. Sper din inimă să nu fiu contrazis de evoluțiile sale ulterioare la acest Mondial, câte or mai fi ele …
dyo 
Dyo, să știi că am căutat secvența ( https://www.youtube.com/watch?v=qyR1FOGQRg4 ) cu pricina că m-ai făcut curioasă. Eu nu-i pot reproșa absolut nimic acestui Suarez. Tu nu ai fi făcut la fel să fi putut?
Noi nu facem la fel când alegem un rău mai mic?
Sau altfel: este ceva care n-a fost pedepsit din gesturile făcute? Dacă n-ar fi fost taxat de către arbitru și el n-ar fi zis nimic, lăsând momentul să treacă neobservat ca și cum totul era în limitele normalului, atunci aș fi fost de acord.
Și nu mi se pare deloc a fi un sacrificiu pentru că rezultatul pozitiv nu era deloc garantabil în asemenea situații. Putea foarte bine să marcheze la 11 metri și gestul lui să fie numit ”risc”, ”stupizenie” etc. Chiar la un portar bun, că doar i s-au mai întâmplat până și lui Casillas.
Camix, din cauza asta am prezentat cazul dintr-o perspectivă etică personală. Una pe care nu negociez. În același timp, nu am pretenția să fiți de acord cu mine: fiecare face după cum judecă în cugetul său, cu curăție de inimă înaintea lui Dumnezeu (lucru posibil în ambele variante, admit). Eu nu aș fi făcut la fel, dar nu vom cunoaște acest lucru cu siguranță, nu-i așa?
Nici nu cred că facem la fel când alegem răul mai mic, pentru că nu vorbim de contexte comparabile.
Știu că e personală, sper că asta nu înseamnă și că e de nediscutat dacă tot e publică. 🙂 Nu de alta, dar mă interesează. Uite, pentru mine nepardonabile îmi par capul lui Zidane și pumnul lui Maradona cu care a marcat gol.
M-ar interesa de ce nu e comparabil gestul lui Suarez cu răul cel mai mic, încă etic.
Da, discutăm, poate înțelegem mai bine niște trenduri. Admit, încă odată, că perspectiva mea etică s-ar putea să fie depășită de vremuri, dar nu deplâng asta: vom supraviețui cumva. E posibil ca mie să îmi fie mai greu … 😉
Legat de întrebarea ta:
Pentru că nu înțeleg cum pot compara ”răul” primirii unui gol, cu cel al încălcării regulilor de joc. Așa cum nu pot compara căldura unei încăperi cu acustica ei. Când vorbim despre răul cel mai mic, vorbim despre opțiuni comparabile (de ex. persoane: Vadim vs Iliescu ). Nu văd cum se aplică asta în cazul Suarez.
Am și eu o curiozitate: ce părere ai despre textul lui Baranga? Depășit și el?
impardonabile*
Care e textul lui Baranga? 🙂
Ah, nu l-ai citit! Era un link în postare.
https://dyobodiu.wordpress.com/2010/07/03/suarez/
Am intrat pe link, dar nu am citit tot, doar selectiv.
Mie nu mi se pare că se aplică acestui caz ceea ce spune el. Că se aplică lui Maradona, de exemplu. Dar aici nu mi se pare potrivit, am și spus de ce, nu știu dacă ai citit ce am scris. Aici s-ar fi potrivit lozina ”am riscat pentru victorie”, nu ”am furat pentru victorie”.
Ce a riscat Suarez? A încălcat regula jocului, care spune că fotbalul se joacă cu piciorul.
Încă ceva, înainte să continuăm: tu ai spus despre ”depășit”, eu nu m-am gândit la depășit, deocamdată pentru mine e de neînțeles, e surprinzător, atâta tot. 🙂
Da, eu am zis ”depășită”, pentru că așa îmi apare ea în contextul discuțiilor pe care le-am mai avut pe această temă și cu colegi la București, cu prieteni … A existat odată, acum pare a fi de domeniul mitologiei …
păi te rog să nu-mi pui în gură jigniri inexistente la adresa ta, că mă tot determini să mă justific. 🙂 sau să renunț la argument?
nu ți-am atribuit vreo jignire, în orice caz, nu am avut intenția asta
Dyo, ce dialog e ăsta? Ce a riscat Suarez? să primească gol la 11 metri. Am spus deja asta.
Nu a riscat: lovitura de la 11 metri era o certitudine. Și eliminarea. Iar dacă arbitrul nu ar fi văzut … am fi avut, poate, cazul Maradona, cine știe.
Plus ceva: nu poți spune că furi Victoria cuiva pentru că Victoria e un moment din viitor asupra căruia nu ești sigur, nu au de unde să cunoști viitorul. Pe lângă asta, viitorul nu-ți aparține ca să îți creezi din prezent proprietăți pe viitor. Nu e absurd ce povestește baranga?
Vorba vine, ” a fura victoria”. Treaba nu este să-i disecăm expresia, care, pare-se, îi aparține Macedonului, ci cum să privim la avantajele pe care ni le creem uneori în luptă eludând dreapta luptă. Să eviți un gol cu mâna în jocul de fotbal este o astfel de ”eludare”. E ceva ce eu nu aș face și nu aș accepta ca fiind ”act eroic”; în rest, să ne păzească Domnul conștiințele în timp ce vom alege calea pe care mergem din iubire pentru El …
eu nu înțeleg de ce spui că a fost gest calculat. mie mi se pare evident că a fost sub impulsul momentului.
Am zis ”incorect, conştient şi intenţionat”. Dacă am scris ”calculat” în altă parte – nu găsesc – retractez și îmi asum culpa.
Tu , Cami , ma surprinzi !!! Auzi, pasionata de folllbaaallll ? Bravo si sa-mi fie rusine, n-am vazut niciun meci pana acum ! Probabil la temperamentul care-l am mie mi se potriveste doar patinaj artistic … Face bine la nervi !!!!!! 🙂
Haha, Florine, ești tare, am fost! 🙂 Dar păstrez niște urme ale perioadei (totuși, să știi că din campionatul ăsta n-am văzut până acum decât secvențe). Mi-a plăcut să-i înțeleg mecanismele, dar și să-i admir pe unii jucători.
Continuu aici, că e prea lung cârnațul.
”Calculat” înseamnă ”intenționat”, la sensul acela m-am referit.
Nici eu nu l-aș numi act eroic, l-aș numi act disperat.
… și justificat, înțeleg. Dar să știi că acesta a fost leit-motivul acelor zile: Suarez = eroul Uruguayului.
da, în sensul că eu nu îl pot condamna.
Leit-motivul poate fi cum dorește el. 🙂
Bine, până la urmă ne-am înțeles cumva …
Ca întotdeauna. 🙂
Oricum, eu de când mă știu am fost un fan al Italiei. Suarez e doar un condiment ceva mai exotic între altele de acest fel, precum portarul mexican, Robben sau echipa Bosniei …
Și mie îmi place Italia, dar după Olanda. 🙂 Și Portugalia și Spania. cam astea m-au fascinate de-a lungul timpului, dar nu prea știu forma în care se prezintă ele acum.
Spania își face deja bagajele pentru plecat acasă, iar Portugalia n-o duce nici ea prea bine. Dar Olanda e un pariu bun: o echipă nefiresc de tânără, proaspătă dar fără experiență prea mare …
🙂
A, am uitat de Franța, Nu întotdeauna mi-au plăcut, dar în unele momente da.
Revin : dupa ce am citit ,,duelul” verbal al tau cu Dyo, nu m-ai sunt surprins , m-ai lasat masca , fara respiratie ! Da boxul nu-ti place ? Sau K1 ? Sincer daca te-as vedea prin oras intr-o gasca de suporteri de-a lui Bihoru , c-o vuvuzea in mana si cantant imnuri de galerie , nici nu m-as mai mira !
Zici că a fost ”duel”, Florine. No bine atunce, io numa’ atâta vreau să știu … cine-o izbândit: io ori Camixa? Hm? Hm?? HM??? 😉
Hahahahah, sunteți tari amândoi!
Florine, nu, categoric nu, nici boxul, nici K1. 🙂 Îmi place patinajul artistic, ca ție, cîndva demult îmi plăcea F1, iar mai apoi tenisul. Acum nu prea mai am răbdare să urmăresc meciuri, mai ales de la un capăt la celălalt (la CM din SUA, 94, ne trezeam toată casa să vedem columbienii, suedezii). Prefer să joc eu ceva, așa amatoricesc.
Dyo , io tin cu Cami ca-i de la mine din oras si nu pot concepe ca ea sa piarda ! Fac ,,hent” , ,,trag de tricou ” , numa sa iasa bine al meu ! Asa ca , Dyo , declara-te invins : Bihoru/Sighisoara 1- 0 , prin votul ,, impartial ” al suporterului : HAI CAMIIIII !!! OLE -OLE-OLE-OLE !!!
Lasa, ca vine revansa la Italia -Uruguay … mai face Suarez o nefacuta 😉 si egalez …
A fura victoria, Camix. Zici că e o proprietate din viitor. Păi să vedem:
Există un detaliu de context care lămurește multe (lipsește din discuția noastră, de aceea revin): este vorba de ultima fază a acelui meci. Acțiunea se petrece în min 120. Imediat după fază, arbitrul va fluiera sfârșitul. Dacă Suarez nu încălca regula jocului, oprind mingea cu mâna, echipa lui pierdea meciul. Este o certitudine, așa că omul nu a riscat nimic. A procedat, cum zici și tu, ca un disperat.
Nu știu ce să zic de Alexandru Macedon, despre biruințe ipotetice etc, etc, dar în ce-l privește pe Suarez mi-e limpede: el chiar a furat o victorie prin gestul său.
Eu cred că ar trebui mai degrabă să discutăm despre corectitudinea arbitrului decât despre a fura victoria. În care minut trebuia să se termine meciul, era cu prelungiri de care fel, câte reprize?
Că vizavi de furatul victoriei, tu faci o tăietură în istorie pe unde crezi tu că ar fi trebuit să fie ea trasată. dar eu vorbesc de how things are meant to be. De unde știi că nu așa era ”scris” să câștige unii, și nu ceilalți? 🙂 Aceasta este întrebarea al cărei răspuns este destul de compliquet.
Arbitrul a fost corect: a aplicat regulamentul. Suarez este hoțul.
Nu vorbim despre ce ar fi fost, ci despre ceea ce a fost. Documentat istoric. Restul e speculație.
Nu vorbim aceeași limbă. Las, dacă mi-a veni în cap vreo ilustrație care să mijlocească dialogul nostru, mai revin. 🙂
Dyo, și suedezii ne-au furat victoria nouă în 94, în SUA? Atunci când, la finalul reprizelor de prelungiri noi eram în avantaj – nu mai știu exact cât cu cât, parcă era 3-2 pentru noi – iar suedezii au vârât un gol cu foarte puțin înainte de final. Că, și acolo, victoria ar fi fost a noastră dacă oprea arbitrul meciul mai repede.
Suedezii au jucat corect, românii … la fel, iar arbitrului nu i se poate reproșa nimic. Nu a fost nici o ilegalitate de semnalat aici. Doar greșeala lui Prunea, dar asta este o cu totul altă poveste. 😦
Din câte îmi amintesc, suedezii au fost duri.
Auzi, Dyo, apropo de ce spuneai tu că nu tu ai fi făcut la fel: ei, vezi? de-aia este el jucător de fotbal și nu tu. 🙂 (râd cu tine, nu de tine) El a făcut ceea ce a crezut el că e bine pentru echipa lui atunci.
tot pe aici parca am citit odata despre (Ne)fotografierea oamenilor, nu? a venit vremea sa rupi fotografia veche.
Așa este. Tocmai am făcut asta.