Preambul
Acela care nu găseşte măreţie în Dumnezeu n-o va găsi niciunde.
El va trebui fie s-o nege, fie s-o creeze.
(Nietzsche)
Cine-pastilă (14) – Rise of the guardians
wikipedia.org
Imaginaţi-vă un film ȋn care eroii principali sunt Moş Crăciun, Iepuraşul de Paşti, Zȃna Măseluţă şi Bau-Bau! Mda, vă ȋnţeleg, credeţi că ȋmi arde de glume de vă chinui cu astfel de orori. Totuşi, acesta este Rise of the guardians, o producţie 3D ȋn care autorii nu au făcut rabat la imaginaţie şi efecte care mai de care mai impresionante, un film ȋn care toate aceste personaje ale copilăriei ȋşi dau mȃna ȋntr-un sublim exerciţiu de naivitate postmodernă. Găsiţi ȋn el retorica obişnuită unor astfel de poveşti, cea cu credinţa copilărească, inocentă, pură, magică care susţine prin puterea ei o lume de neȋnchipuit ȋn frumuseţe şi bogăţie, inaccesibilă adulţilor …
E genul de poveste despre care ştii de la bun ȋnceput că nu e “pe bune”, deşi credinţa ȋn Moş şi ȋn Iepuraş poartă cu sine o miză imensă ȋn desfăşurarea evenimentelor. O poveste surprinzător de bine articulată, emoţionantă, nu lipsită de unele tuşeuri moralizatoare pentru ochişori micuţi. Un film bine făcut, ireproşabil sub aspect tehnic şi artistic. Un film care ȋi are ca eroi pe cei ce se hrănesc pe săturate – şi cărora, haideţi să recunoaştem, le rezistăm tot mai greu – cu sărbătorile noastre creştineşti, iremediabil pierduţi printre colinde, brazi, cruci şi ouă vopsite …
Nu poţi să nu te ȋntrebi ce-i lipseşte creştinismului, cel care a inspirat o ȋntreagă cultură europeană vreme de mai bine de un mileniu şi jumătate, de nu mai poate inspira şi altceva decȃt Patimi ȋnsȃngerate (precum cele ale lui Mel Gibson) sau poveşti alambicate şi destul de puţin convingătoare (ȋmi recunosc rezistenţa ȋn plan estetic faţă de ele) ale Narniei.
Nu, nu vreau să mai văd o ediţie Jesus, cu ȋncă un pletos bine pieptănat şi mirosind parcă a Nivea for men care să ne predice o Evanghelie tot mai actualizată nevoilor noastre, ȋnsă nu pot să nu mă ȋntreb dacă nu s-ar putea găsi, de pildă, un scenarist care să scoată o poveste de succes din lupta arhanghelului Mihail cu diavolul pentru trupul lui Moise. Sau din istoria lui Daniel şi a prietenilor săi. E adevărat că povestea Sodomei nu mai este corectă minţii moderne: ce ziceţi de cea cu fiii lui Dumnezeu care vin pe pămȃnt şi fac ravagii printre fetele oamenilor? Fie: mă mulţumesc şi cu povestea unor ȋngeri care ies scandalizaţi dintr-o adunare pentru că au văzut că unele surori nu aveau batic pe cap …
Moş Crăciun e eroul zilei. Ȋţi dă mȃna să faci o poveste despre el: nici măcar ateii nu au nimic ȋmpotrivă, atȃt timp cȃt ştie toată lumea că nu e adevărat. La fel stau lucrurile şi cu orientalismele (Kun-Fu Panda, de pildă) sau cu poveştile antice (Hercule, Tezeu etc). Pȃnă şi fabulaţiilor SF (vezi Avatar) li se ȋngăduie mistici năucitoare, cu condiţia să fie limpede pentru toată lumea că ni se propun nişte plăsmuiri ale imaginaţiei, nimic mai mult. Cȃnd vine vorba de creştinism, te iau durerile de cap: ȋndrăzneşte numai să te atingi de ȋncrederile neclintite ale urmaşilor lui Cristos cu privire la lumea nevăzută! Nu vei avea linişte nici dinspre creştini, nici dinspre atei. Niciodată.
O să ȋmi ridic niscai oale-n cap dar … vă recomand filmul. Dacă nu pentru a vă testa anduranţa la păgȃnisme, măcar pentru a vă ȋntreba, urmărind această frumoasă poveste, cum ar arăta o altfel de lume, una ȋn care dogma creştină ţi-ar da voie să imaginezi, să colorezi, să rȃzi şi să te bucuri de cele nevăzute din constelaţia credinţei tale …
Ce-ar fi fost dacă …?
Nu, lăsați-o baltă! Puteţi, în schimb, să vă gȃndiți pentru cȃteva momente la ce va fi …
P.S. Dacă aţi căzut ȋn cursa mea şi aţi vizionat filmul, mai am o ȋntrebare pentru voi: cum ar fi ca ȋn loc de Jack Frost, personajul principal al filmului să fie Domnul nostru Isus Cristos? Îndrăzniți să îmi spuneți că destinele celor doi prin lumea noastră nu se aseamănă ca două picături de apă!
Acu’, hai că v-am dat de gȃndit! Pa!
Ce gȃndim cȃnd nu citim (6)
Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa vecinică?”
El i-a răspuns: „Ce să faci?!? Nu trebuie să faci nici o faptă: mȃntuirea este doar prin credinţă.”
(după Ev. lui Matei 19:16-17)
Păsări călătoare (29)
Cele mai profunde mărturii ale propovăduirii noastre se datorează nu atȃt certitudinilor pe care ne bazăm în demersul bine-vestitor, cȃt deschiderii şi onestităţii de a ne pune pe masă ȋn faţa celorlalţi ȋndoielile, nerăspunsurile. Credinţa din spatele acestora – ȋncrederea ȋn cele pe care nici tu, vestitorul Evangheliei, nu le poţi cuprinde sau explica – nu este cu nimic mai prejos decȃt cea care mută munţii din faţa carului de biruinţă ȋn care te-ai urcat odată cu Cristos.
Cum adică „pro Israel”?
Înțeleg să fii creștin pro viață, pro dreptate, pro adevăr, pro iubire, pro cinste, pro blândețe și alte astfel de pro-uri care se referă la valori și virtuți. Câtă vreme Israelul se raliază acestor valori, sunt și eu pro Israel... Dar să fii pro... un popor?
Ca nu cumva să fiu acuzat de antisemitism, îmi exprim toată admirația pe care o port evreilor și capacității lor de a supraviețui în condiții nu tocmai favorabile.
Sondaj biblic
Pentru că unii dintre voi aţi prins deja sensul acestei “citiri” a versetului din Corinteni, fac un pas mai departe şi vă ȋntreb, nu doar din curiozitate: de ce l-a trimis Pavel pe Timotei la Corint?
Haideți la vot!
Ce gȃndim cȃnd nu citim (5)
“De aceea, vă rog să memoraţi ȋnvăţăturile mele.”
(după 1 Cor 4:16)
Creştinismul zilelor noastre şi-a găsit ȋn epoca modernă o serioasă pasiune ȋn a-şi expertiza cea mai mare parte a domeniilor sale specifice de manifestare a umblării cu Dumnezeu. Una din expresiile acestei preocupări este explozia de şcoli care ne ȋnvaţă, bucată cu bucată, tot ce trebuie să ştim despre viaţa creştină. Avem şcoli de ucenicie, de consiliere, de ȋnchinare, de vindecare, de studiu biblic, de perspectivă creştină, de creşterea copiilor, de misiune, de mijlocire, de proorocie, de business (evident, creştin), de misiune transculturală, de misiune urbană şi o mulţime de alte şcoli menite să acopere cam tot ce ar trebui acoperit ȋn ce priveşte creştinismul. Eu nu zic nici că e bine, nici că e de rău: aceasta este situaţia.
Avem şi şcoli de rugăciune. Rugăciunea este importantă, fără ȋndoială, aşa că ar fi bine să facem acest lucru … şi să ȋl facem bine. Numai că …
Aşa cum am mărturisit la un moment dat – nu ştiu ce m-a apucat, credeţi-mă – cu prilejul ultimei predici din Suedia, am tendinţa să evit cărţile despre rugăciune şi lecţiile despre cum să ne rugăm. Mă intimidează, nu ȋnţeleg cum să le pun ȋn practică. Mă simt mic, cu totul inadecvat ȋn faţa lor. Ȋncerc să pun cap la cap paşii, ȋndrumările şi atenţionările ce ȋmi sunt oferite ȋnsă nu merge şi basta!
O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de această crudă neputiinţă?
Ştiu că trebuie să mă rog, dar nu ştiu cum s-o fac. Cȃnd o fac, merg mai mult pe o cale intuitivă, negȃndită, neconformată neapărat unei lecţii de manual. Poate greşesc. Poate nu zic ce trebuie. Poate nu mă exprim corect. Poate …
Cȃnd vine vorba despre cum să ne rugăm, o grămadă de detalii ne asaltează minţile. Să ȋnchidem ochii? Să o facem cu mintea sau cu duhul? Să ne punem pe genunchi? Să vorbim tare, ȋn şoaptă sau ȋn gȃnd? Să ne facem un plan (ȋntȃi o laudă, apoi o muţumire, apoi cererile)? Cu batic sau fără? Se consideră rugăciune dacă am citit de pe o foaie? Dar dacă am scris-o cuiva ȋntr-un comentariu? De cȃte ori pe zi? Să zic ȋntotdeauna cȃnd cer ceva “Ȋn Numele Domnului Isus”? E obligatoriu să ȋnchei cu “Amin”? Pot să repet aceeaşi rugăciune? De cȃte ori? Ce trebuie făcut ȋnainte, pentru ca rugăciunea să fie primită? Dar după? Unde? Cȃnd? Cu cine am voie să mă rog şi cu cine nu?
…
“Ȋnvaţă-ne să ne rugăm” I-a cerut unul dintre ucenici Ȋnvăţătorului Isus. Răbdător şi provocator deopotrivă Acesta le oferă o lecţie. Evanghelistul Luca o consemnează ȋn a sa relatare a vieţii Mȃntuitorului, ȋn capitolul 11, ȋn primele 13 versete.
Aceasta este lecţia despre rugăciune a Fiului lui Dumnezeu. L-au ȋntrebat cum să se roage, iar El le-a dat acest răspuns. Presupun că ar trebui să fie un material de calibru, inteligent, bine articulat, folositor celor ce iau seama la el. Ȋndrăzneşte cineva să conteste asta?
Pentru mine, ȋnsă, cel mai important lucru constă ȋn faptul că este o lecţie pe care o pot citi. Nu mă intimidează, nu mă modelează unor tehnici/cutume/rituri mai mult sau mai puţin folositoare, ci mă ȋnvaţă ceva important despre rugăciune. Citind-o, inima mea ia aminte repede la alesele cuvinte, la imagini, la nebănuita aplicaţie …
O lecţie imprevizibilă, ca mai toate lecţiile Ȋnvăţătorului nostru …
(va urma)
